Câștigătorii ediției 2020

Anul acesta, Adfaber a organizat cea de-a patra ediție a Competiției Java – Programează în Greenfoot, cu sprijinul sponsorului Oracle Academy.

Toți elevii din liceele din România au avut oportunitatea de a învăța bazele programării prin crearea propriului lor joc sau lectie interactiva. Java este cel mai cunoscut limbaj de programare din lume, iar pentru mulți participanți, o astfel de competiție este singura șansă de a pune în practică teoria învățată la orele de informatică.

Competiția Greenfoot încurajează în fiecare an elevii să își descopere pasiunea pentru programare într-un mod interactiv și, de ce nu, să pornească pe drumul către o carieră din domeniul IT. Sute de elevi au spus „DA!” provocării noastre și s-au înscris în competiția Java.

Din cele 84 proiecte validate, 3 echipe formate din 2 elevi și un profesor, au fost desemnate câștigătoare de către juriul format din voluntari Adfaber, specialiști în domeniu care au spus că în această competiție a fost cea mai dificil de jurizat competiție de până acum. Am avut foarte multe proiecte bune care merită cel puțin menționate pentru că au fost proiecte foarte apropiate ca și complexitate.

Felicitări și proiectelor: Ultimul descendent – Colegiul Național „Nichita Stănescu”, Ploiești

BraveBots – Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești

Reinforced learning – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București

Terminator – Colegiul Național „Emil Botta”, Adjud

The Walls – Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighetu Marmației

Jungle Warrior – Liceul  Teoretic „Avram Iancu”, Brad

Codosaurus – Liceul Teoretic „Báthory István”, Cluj-Napoca

The Final Exam – Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Buzău

The Vacation – Liceul Teoretic „Apáczai Csere János”, Cluj-Napoca

Un altfel de Minesweeper – Colegiul Național „Nichita Stănescu”, Ploiești

Cel mai apreciat dintre ele a fost Serpent Rocks, realizat de Dan Mario-Alexandru și Turcu Alexandru Gabriel, sub coordonarea prof.Toncea Angelica din cadrul Colegiului Național „Nicolae Bălcescu”, Brăila.

„Sunt onorat să fiu printre câștigătorii acestei competiții. Pasiunea mea de când eram mic a fost să aflu care sunt mecanismele din spatele lucrurilor, de aici și pasiunea de a afla cum funcționează jocurile și programele. Competiția m-a ajutat să nu renunț până când nu găsesc o soluție. Am învățat să mă documentez din surse diferite și să le pun cap la cap”, a declarat Dan Mario-Alexandru, elev (în clasa a XI-a) al Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila.

„Pot spune că această competiție mi-a oferit oportunitatea de a mă autodepăşi, de a învăța un nou limbaj de programare şi de a pune în practică diferite concepte. Împreună cu colegul meu am conceput un joc de tip puzzle în care fiecare mutare contează, o provocare adevărată în ceea ce priveşte grafica și algoritmul necesar calculării mişcărilor rămase. Pasiunea pentru programare am descoperit-o spre finalul clasei a 10-a, cu toate că de mic am fost atras de tehnologie și de inovații; astfel încât în prezent am ajuns să îmi doresc o carieră ca software developer”, a declarat Turcu Alexandru-Gabriel, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila.

Proiectul Burst (realizat de Cîndea Cristian și Biro Bogdan, sub coordonarea prof. Florea Gabriela) din cadrul Liceului Teoretic „Axente Sever”, Mediaș, s-a clasat pe locul al doilea.

„Pentru mine, acest concurs a reprezentat, în fiecare an, o modalitate de a gusta din ceea ce înseamnă game developement și lucrul în echipă.”, Cristi Cîndea elev în clasa a XII-a, profilul matematică-informatică din cadrul liceului „Axente Sever” din Mediaș.

„Nu sunt cel mai bun la învățătură sau practică, dar un singur lucru mă evidențiază față de ceilalți din jurul meu, iubirea pentru arta. De aceea sunt sigur că am adus jocul nostru la viață prin grafica pe care am creat-o pentru acest concurs.”, Biro Bogdan Alexandru (dar mai toată lumea îmi spune Biro, de când mă știu), elev in clasa a XII-a, profil matematică-informatică, din cadrul Liceului Teoretic „Axente Sever”

Pe locul al treilea s-a clasat proiectul Dungeon Of Life realizat de Pană Dragoș-Adrian și Ezaru Radu Ștefan, sub coordonarea prof. Ripeanu Luminița din cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Ploiești.

„Putem spune că în acest concurs am găsit atât o pasiune, cât și motivația să o urmăm. Ni s-a părut fascinant cum, chiar și după o zi obositoare de școală, parcă primeam forțe noi când venea vorba de lucratul la acest proiect. Fiecare problemă pe care o întâmpinam ne determina să muncim mai mult pentru a o rezolva, iar fiecare mică victorie de acest fel ne făcea dornici să ne confruntăm cu o alta.” – Echipa Dungeon Of Life.

Felicitări tuturor participanților pentru implicarea și creativitatea de care au dat dovadă, dar mai ales pentru interesul acordat față de tehnologie și programare!