Pandemia de COVID-19 a adus o mulțime de schimbări în viața de zi cu zi, am fost nevoiți să utilizăm tot mai mult tehnologia pentru a comunica, iar profesorii au fost nevoiți să implementeze predarea la distanță.

Chiar dacă ai mai utilizat până acum, ca profesor, platformele online pentru a susține cursurile sau este pentru prima dacă când ești pus în fața unui astfel de situații, ne-am gândit să venim către tine cu o serie de sfaturi care îți pot fi de ajutor.

De la planificare și la durata cursurilor și până la platformele online care pot fi folosite pentru a preda, credem că toate aceste informații îți vor fi utile atât în această perioadă, cât și pe viitor pentru a le oferi elevilor materiale și resurse de studiu online sau pentru a desfășura cu succes procesul de predare la distanță ori de câte ori va fi necesar.

Planifică cursurile și recapitulările din timp

Pentru a organiza mai bine materia și recapitulările, realizează un calendar săptămânal cu orele la care sunt planificate întâlnirile online cu elevii, termenele limită de transmitere a temelor și evaluările. Astfel, elevii se vor putea pregăti din timp pentru fiecare întâlnire.

Predarea la distanță
Înregistrează lecțiile online

O metodă utilizată de unii profesori este înregistrarea cursurilor. Spre deosebire de susținerea cursurilor live, înregistrarea oferă deseori mai multe informații, fără intervențiile elevilor, este mai planificată și poate fi accesată de către elevi oricând, de oriunde.

Pentru a înregistra materiale online, îți recomandăm să utilizezi platfoma Loom. Am realizat și un tutorial pentru a-ți arăta cât de ușor o poți utiliza. Tutorial Loom

Menține lecțiile scurte

Materialele video mai lungi de 15-20 minute pot reprezenta o problemă atât în procesul de descărcare, cât și în ceea ce privește captarea atenției elevilor.

Dacă consideri că este nevoie de mai multă informație, poți împărți lecția în două sau trei videoclipuri mai scurte.

Încurajează discuțiile de tip întrebare-răspuns

Te sfătuim să planifici și să susții întâlniri virtuale de discuții libere cu elevii.

Acest tip de întâlniri pot fi ocazia perfectă de a primi feedback din partea elevilor, de a planifica în continuare programul lecțiilor, de a oferi explicații suplimentare cu privire la materia predată, dar și de a răspunde la întrebările elevilor.

Este recomandat ca astfel de întâlniri să fie opționale și relaxate, astfel, elevii vor știi că de fiecare dată când au nelămuriri sau vor să pună o întrebare o vor adresa în cadrul acestor sesiuni de discuții.

Un exemplu de astfel de platformă este Zoom. Iată tutorialul nostru despre utilizarea acestei platforme online. Tutorial Zoom

Utilizează resursele disponibile online

Procesul de predare online poate fi destul de dificil, mai ales dacă este pentru prima dată când utilizezi această metodă. Este bine să știi că online se găsesc numeroase resurse și materiale utile pe care le poți oferi elevilor tăi, fie structurându-le sub forma unei prezentări, fie oferindu-le ca link-uri.

Verifică cunoștințele periodic și asigură-te că înțeleg informația

Dacă alegi să susții cursurile live, asigură-te că le oferi posibilitatea de a pune întrebări și nu ezita să repeți informația. Online este mai greu să captezi atenția elevilor, tocmai de aceea este recomandat să nu oferi o cantitate mare de informații și să te asiguri că elevii participă activ la lecție.

Poți spori atenția elevilor, testându-le periodic cunoștințele, fie prin teste, fie prin scurte întrebări sau jocuri.

Google Forms este un instrument util pentru evaluarea elevilor. Află mai multe despre cum îl poți utiliza în acest tutorial.

Desfășoară activități interactive

Pentru a menține interesul elevilor pe tot parcursul lecției alege să incluzi în întâlnirile cu elevii și activități interactive. Poți alege scurte jocuri sau pur și simplu organizează prezentarea într-un mod interactiv, în care îi inviți la discuție pe elevi. Nu ezita chiar să îi întrebi pe ei ce activități vor să desfășoare sau cum cred că ar putea fi îmbunătățit procesul de predare online. Predarea la distanță este o noutate pentru mulți profesori așadar orice sfat este binevenit.